O perspectivă creştină pentru zilele noastre

4. Secularizarea subliminală a bisericii

Vom începe discuţia privitoare la această ultimă temă, citind împreună versetele 3-4 din 2 Tesaloniceni, capitolul 2: „Nimeni să nu vă amăgească în vreun chip; căci nu va veni înainte ca să fi venit lepădarea de credinţă şi de a se descoperi omul fărădelegii, fiul pierzării, potrivnicul care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte «Dumnezeu» sau de ce este vrednic de închinare. Aşa că se va aşeza în Templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu.” Textul acesta se referă la cea de-a doua venire a lui Hristos, care nu va avea loc, ni se spune aici, înaintea celor două evenimente menţionate, adică înainte de a veni lepădarea de credinţă şi arătarea omului fărădelegii, care se va aşeza pe sine în locul lui Dumnezeu.

O perspectivă creştină pentru zilele noastre

3. Secularizare şi capitalism, în lumina gândirii critice

Vom încerca în continuare să aplicăm ceea ce am învăţat până aici, folosind ca obiect al demersului nostru aplicativ două teme de interes pentru existenţa creştină contemporană: secularismul şi capitalismul financiar. Desigur, analiza acestor teme se va face în contextul lucrurilor discutate deja şi fără a uita că gândirea critică nu este totuna cu condamnarea, scopul ei fiind înţelegerea în vederea adoptării unor atitudini potrivite. Aşadar, rostul acestor discuţii nu este incitarea la ură împotriva capitalismului sau a capitaliştilor, ci înţelegerea mersului lucrurilor, pentru că nu doar unii sunt implicaţi în aceste structuri, ci cu toţii suntem implicaţi în ele, desigur unii mai mult decât alţii. Deşi creştinii sunt un popor distinct, existenţa lor în lume nu trebuie să îmbrace forma exclusivă a unor enclave culturale şi spirituale, deşi conştiinţa comunitară trebuie susţinută şi organizaţional. Existenţa creştină trebuie să îmbrace mai degrabă forma unei reţele de pătrundere culturală şi socială. În acest context, oamenii care săvârşesc nedreptăţi şi răutăţi trebuie ajutaţi să înţeleagă natura faptelor lor; şi aceasta este funcţia statului. Dar, în paralel, ei trebuie trataţi cu compasiunea necesară vindecării unor oameni suferinzi din punct de vedere spiritual şi moral. Astfel, în calitate de rezidenţi ai cetăţii pământeşti, ne vom indigna înaintea nedreptăţii şi o vom sublinia public, iar în calitate de cetăţeni ai cetăţii lui Dumnezeu, vom acţiona cu compasiune pentru eradicarea răului la nivelul rădăcinilor lui spirituale.

O perspectivă creştină pentru zilele noastre

2. Subteranele gândirii necritice sau despre manipulare

Vom porni în această investigaţie de la două concepte bine-cunoscute: conştientul şi inconştientul. Probabil că, pentru scopul nostru, nu avem nevoie de o definiţie a conştientului, acesta fiind compus din lucrurile de care suntem conştienţi; deşi probabil ar fi important să reţinem că actorul principal al conştientului este atenţia şi că ea se focalizează aproape totdeauna asupra aspectelor problematice ale experienţei şi mai puţin asupra celor neproblematice. Cu alte cuvinte, suntem conştienţi mai degrabă de acele aspecte ale experienţei care creează dificultăţi de înţelegere sau de execuţie practică. Apectele care nu ridică probleme de niciun fel se desfăşoară oarecum automat, iar dacă un lucru ne produce plăcere, el este considerat nepericulos. Când învăţăm să conducem un automobil, toate operaţiile implicate ne sunt conştiente; mai târziu, gesturile condusului devine semi-conştiente sau chiar inconştiente, pentru că se automatizează.

O perspectivă creştină pentru zilele noastre

Motto: Omul ce doreşte lesne crede – Dimitrie Cantemir

Ca notă generală, ar trebui să începem cu ideea că la baza credinţei religioase, a credinţei creştine, trebuie să se afle cunoaşterea adevărului. Credinţa poate fi şi este consolidată de trăirile noastre afective, de activităţile şi practicile pe care le desfăşurăm sub egida ei, însă ea trebuie întemeiată pe cunoaşterea adevărului, pe dorinţa de a şti cum stau lucrurile de fapt. În privinţa acestei cunoaşteri însă, trebuie să distingem între cunoaşterea puţină şi cunoaşterea adâncă a adevărului, iar diferenţa dintre acestea două ţine de distincţia dintre cunoaşterea conformă gândirii discursive şi cunoaşterea conformă spiritului, pentru că la nivelul cunoaşterii spirituale se află rădăcina discernământului. Numai o astfel de cunoaştere ne oferă putinţa de a evita capcana modelor filosofice, teologice sau culturale care ne asaltează astăzi la nivel superficial al opiniilor raţional-discursive. Adevărul nu este una dintre opinii. Este, aşadar, de mare importanţă înţelegerea diferenţei dintre sofistica discursivă şi înţelepciunea spirituală.

Despre blocajele teologice ale dezvoltării bisericii evanghelice

Declinul credinţei creştine nu mai este un secret pentru nimeni. Fenomenul afectează masiv şi bisericile evanghelice. Date fiind aceste condiţii, conferinţa Momentum îşi propune să abordeze această problemă din mai multe puncte de vedere, dintre care atelierului nostru, pe care l-am denumit Creştinism şi spiritualitate, îi revine sarcina de a analiza lucrurile din punctul de vedere al învăţăturii. Întrebarea căreia îi vom căuta răspuns, aşadar, este: În ce măsură există cauze teologice ale problemei sau mentalităţi religioase nerodnice şi care ar putea fi acestea? Dintre temele pe care le considerăm vrednice de atenţia noastră, ne vom concentra atenţia doar asupra următoarelor trei subiecte:

1. Cultură şi credinţă – sau despre consecinţele nivelului de cultură al credincioşilor evanghelici.

2. Democraţia şi darurile Duhului Sfânt – sau despre structura duhovnicească a bisericii.

3. Iertarea păcatelor şi eliberarea de păcat – sau despre transformarea omului.

Despre anatomia unei relaţii complexe

1. Cuvânt înainte

Înainte de a începe, aş dori să vă mulţumesc tuturor celor care urmăriţi programul acesta în momentul de faţă, dar şi celor care îl veţi urmări mai târziu. M-am convins de-a lungul vremii că timpul celuilalt este întotdeauna un privilegiu. Mulţumesc, de asemenea, Forumului Dialogos pentru această oportunitate. Când am primit invitaţia domniilor lor, mi s-a sugerat că ar fi bine dacă aş avea ceva nou de spus. Recunosc valoarea noutăţilor, dar mărturisesc că rareori această valoare devine vizibilă, înaintea aprofundării lucrurilor mai vechi, motiv pentru care mi-aş permite să afirm că înţelepciunea este cea care trebuie căutată, mai degrabă decât noutatea.

Cuvântare ţinută cu ocazia înmormântării prietenului nostru SILVIU VAIPAN

Stimată familie îndoliată, dragi creştini, ne-am adunat astăzi aici pentru a petrece o ultimă zi împreună cu cel care a fost Silviu Vaipan; pentru unii dintre noi prieten, pentru alţii coleg; pentru unii frate, pentru alţii fiu. Personal, nu am avut niciodată ocazia să-l întâlnesc pe Silviu faţă în faţă, în mod fizic. Întâlnirile noastre au fost în exclusivitate electronice, Silviu fiind unul dintre tinerii care au participat, iar unii dintre ei mai participă încă, la una dintre clasele pe care le administrez on line. Am iniţiat aceste cursuri pe internet cu intenţia de a aprofunda, împreună cu tinerii doritori de astfel de lucruri, problemele vieţii şi ale morţii. Am vorbit de multe ori despre această trecere a noastră a tuturor dinspre cele efemere către cele eterne, mai întâi în sens spiritual, iar apoi şi în sens fizic, pentru că la ce poate sluji omului viaţa, dacă nu şi-o gândeşte? Puţin am ştiut noi că Silviu va fi primul care va trece examentul de absolvire, şi încă în mare grabă. Dumnezeu a considerat, în înţelepciunea şi bunătatea lui, că aşa trebuiau să se desfăşoare lucrurile.